De la iubire la sacrificiu

 :: REAL LIFE :: Literatura :: Creatii

In jos

De la iubire la sacrificiu

Mesaj Scris de FreeToLove la data de Mar Mai 03, 2011 8:57 pm

Capitoul I - Doar o privire..

A trecut ceva timp de cand rataceam pe strazi pustii ale gandurilor pierdute , in cautarea cioburilor de suflet.Am colindat o lume intreaga de idei si ambitii, am strabatut oceane de linisti ce prevesteau furtuni, m-am inecat in abisuri si ploi de lacrimi, am pierdut clipe ce-au alcatuit ani si-am invatat lectii ce-au pus bazele unei demnitati, am avut principii si le-am incalcat, am avut incredere si mi-am pierdut-o, am avut vise si le-am privit spulberandu-se.Mi-a lipsit speranta, dar ea mi s-a alaturat atunci cand am ramas fara nimic altceva.M-am incumetat sa pornesc pe un drum necunoscut, la vreme de seara.Am ales sa dau startul unui nou inceput si n-am ezitat sa ratacesc prin intuneric in cautarea unei torte ce-as putea sa aprind. Am stiut ca va fi greu, ca va fi frig, ca ma voi rataci din nou, dar obosisem s-astept la rascruce de drumuri. Ma intreb de ce aleg mereu un drum ce nu ma duce nicaieri ?
Au fost zile senine, lumina, soare bland, un zambet cald si pace sufleteasca.Incetul cu incetul am innaintat si parea sa gasesc o directie.Au fost zile cu nori, furtuni si ploi, lacrimi si frig, teama si regrete, dar n-am dat innapoi, am continuat sa pasesc prin spini cu speranta ca un drum greu de parcurs prevesteste o destinatie pretioasa.Zile senina urmate de furtuni ce se sfarseau pictand curcubee pe cer.Dar zilele toride s-au sfarsit, soarele apune mai des decat rasare, ploua mai mult, e frig, din ce in ce mai frig, iar vantul adie si imprastie ultimele raze ce licareau sperante. A venit toamna, e toamna in sufletul meu.Asemeni greerilor din poveste, ma holbam si eu la ea murmurand ca pentru mine: ,,Nu credeam c-o sa mai vii!".Dar ea ma privea cu ochii ei calzi de septembrie, blanzi ca odinioara, si ma indemna drept inainte, pe cararea dinspre parcul vechi pana la salonul unde lucram. Nu ma grabeam, dar ceva ma chema, ma atragea, astfel in cat nu am observat fotograful, prin fata caruia am trecut. Totusi, sunetul aparatului foto, m-a trezit din visul meu, mult prea dulce. Visam, visam cu ochii deschisi ca eram acolo sus, pe un norisor ce plutea lin. La auzul sunetului privirea imi fusese acaparata de doi ochi albastrii, in care insasi oceanul se oglindea. Se pare ca dorea sa faca cateva fotografii, insa eu am trecut drept in centrul cadrului. Putin rusinata de gafa mea, m-am dat laoparte, mi-am cerut iertare, apoi mi-am vazut de drum visand la ai mei ochi albastrii.
***
Avusesez o zi lunga. Defapt, m-am chinuit toata ziua la pozele acelea. Sunt o fire ambitioasa, vreu ca totul sa fie perfect. Face parte din meserie. Le-am developat. Acum si ultima poza... Dar... E chipul ei. O, cum as putea acesti ochi caprui minunati! Zambetul, parul ei castaniu, parca Dumnezeu mi-a adus-o in fata, sa-i zaresc chipul ingeresc.
***

Capitoul II - Reintalnirea

A doua zi am mers iar la lucru. Astazi m-am trezit ceva mai devreme. M-am aranjat apoi am mers dinnou prin parc, spre cuafor. Inainte sa plec m-am privit in oglina. Ochii imi straluceau himeric, iar parul lucea aprins. Imi placea ce vedeam, asa ca nu am mai stat si am plecat.Speram sa il revad iar, dar asa cum stiu preabine norocul nu este de partea mea. Trista, imi continui drumul, de data asta fiind ceva diferit. Parca nu mai auzeam ciripitul randulelelor, soarele parca se departa de mine, nu dorea sa ma mai alinte. Pana si florile tineau capsorul in jos, parca si ele induiosate de tristetea mea. Ajunsa la cuafor imi fac o cafea sa imi ridice moralul, apoi ma apuc de treaba. Nu era mare lucru. Nu aveam aglomerat. Timpul trecuse. Era aproape ora pranzului, inca 3 ore si imi terminam tura. In timp ce ma pregateam sa o vopsesc pe clienta actuala, privind in oglinda, zaresc ai me ochi albastri parca mai sclipitori ca niciodata. S-a asezat pe scaun, si vazand ca e libera am rugat-o pe colega mea sa facem schimb. Nu m-a vazut. Incepusem sa fac ce stiu eu mai bine. I-am umezit parul lucios si brunet, apoi am aplicat un sampon special. Mintea imi era doar la el. Visam cu ochii deschisi, doar la el, astfel incat nu am observat cata spuma se acumulase. Neindemanatica, am aplicat un strat si peste ochi. La acest incident s-a speriat putin, si a devenit agitat. I-am oberit un prosop repede si l-am ajutat sa se stearga. La acest incident sefa, care statea sa le verifice pe fetele noi venite la cuafor, m-a mustrat pentru neindemanarea de care dadusem dovada. Imi era putin rusine, dar nimic nu a mai contat cand, acei prea dulci ochi, m-au privit nedumeriti.
Credseam ca ziua asta nu mai trece. Inainte sa plec de la cuafor, nesigura, suparata pe mine, am zarit sapta pe care o avusese el in cap. Am atinso si parca il atingeam pe el. Era.. Nu, nu mai era timp de asteptat. Era deja tarziu, asa ca m-am grabit sa ajung la studioul unde lucra, sperand ca il voi gasi. Asa a fost. Era impreuna cu un priten, si se concentrau sa realizeze cateva poze bune pentru o revista de echipamente sportive. Sfioasa, am intrat si i-am inmanat obiectul pierdut. Aveam o voce tremurata, ma zapacisem total. Incercand sa ma faca sa ma linistesc, mi-a vorbit cu volcea lui calda, dulce ca mierea. Mi-a multumit apoi m-a tras usor spre spatiul amenajat special, in dreptul caruia erau indreptate cateva aparate foto. Mi-a spus sa ma misc, vrea doar cateva poze. Am cooperat, mai greu la inceput, apoi a inceput sa imi placa, asa ca nu am ezitat sa ma distrez.. A fost prima mea seara alaturi de el.

Capitoul III - Nenorocirea

Lucrurile au evoluat intre noi. Am ajuns sa fim impreuna. Era atat de fumos! Visam, visam impreuna, imbratisati, fericiti. Tot timpul il petreceam impreuna, la locul nostru, locul de suflet, in parcul de motociclete. Astazi am avut cea mai frumoasa senzatie. Am castigat o cursa, am stat pe podium, am tinut premiul in mana. Atat de frumos! Acolo mergeam mereu, si ne relaxam. Uitam de griji, de tot. Eram doar noi doi.
Era seara. Am ramas la el acasa, deoarece ploua puternic si nu aveam cum sa ajung la mine. Totul era atat de calduros, era plin de farmec, eram inconjurata de fericire. El, s-a apropiat de mine, si mi-a focut o poza, insa sunetul aparatului ne-a dat de inteles ca nu mai este film. Vazand ca se indreapta spre laborator, m-am oferit eu sa-l aduc, mi-a zambit parand de acord. Am deschis usa, apoi am inchiso usor. Era un laborator de o culoare rosiatica. Peste tot rafturi, aparate, filme, si cateva bidonase. Am zarit imediat cutiutele. Erau langa sticlutele cu substanta pentru developat. Erau sus, dar m-am incapatanat sa ajung. M-am ridicat pe varfuri si, incercand sa ajung am dat de una de sticlute, care parea a fi fost deschisa, caci ceva negru mi-a acoperit ochii. Simteam, era durerea. Ma ardea. Am inceput sa tip, apoi, singurele cuvinte pe care le-am auzit erau strigatele lui, incercand sa imi curete ochii cu lacrimi.

Capitolul IV - Sacrificiul

***
Uram mirosul asta, a spital. Peste tot asistente, doctori, pacienti, rude ingrijorate, strigate, zgomot, intepaturi, nu mai suportam. Cum am fost atat de prot, atat de prost incat sa las bidonul fara capac? E numai vina mea.. Vina mea, doar a mea! Era, era prea tarziu pentru regrete, doar lacrimile ma mai ajutau cu ceva. Vazand o asistenta care iesea din salonul unde era ea, m-am dus repede, sa aflu ce se intampla. Am ramas incremenit cand mi sa spus ca nu se poate face nimic, ca va ramane oarba, oarba pe viata, are ochii scrum. Am insistat, iar apoi am aflat ca exista o solutie. Nimeni nu s-ar fi asteptat sa fac asta , dar am luat o hotarare. Ii voi oferii ochi mei. In fond.. era vina mea, iar ea este viata mea, este totul pentru mine si o iubesc enorm.
***
Dintr-o data o caldura m-a invaluit, apoi frig, frig, atat de frig. Nu am mai simtit nimic. Oare era raiul? Sau iadul? Oare am gresit? Am simtit doua maini care ma ridicau, apoi o lumina palida mi se apropia de ochi. Cu greu am reusit sa deslusesc tortul si cele cateva chipuri familiare. Am gambit am suflat in tort, am primit imbratisari,dar fericirea mi se opri brusc. Am intrebat de el peste tot. Eram distrusa complet.. Nu mai aveam aer. Plangeam, plangeam ziua, noaptea, incontinu. Nu ma puteam oprii. Incercand sa ma adun am hotarat sa merg la locul nostru. Poate amintirile imi mai alinau durerea. Dar n-a fost asa. Plangeam doar la vederea catorva grupuri pe motociclete. Erau fericiti. Dar asa trebuia sa fie, nu? Nui ii pasa de suferinta ta? Nimanui! M-am indreptat ametita spre capatul parcului, sub salcie unde stiam ca era o bancuta. Printre lacrimi nu puteam distinge mare lucru, decat o persoana care statea jos, cu ceva la ochi si cu ceva langa el. Apropiindu-ma am distins un chip parca cunoscut care purta ochelari si avea langa el un caine pentru persoane cu handicap. Lacrimi reci imi inunda chipul, iar atentia imi ajunge la o poza pe care o lasa in vand, plutind spre mine. Era prima mea fotografie, din parc. Simteam ca inima mi se rupe in mii de bucati. Atunci am inteles ce este un sacrificiu, acum am inteles cat de scurta este distanta de la iubire, la sacrificiu.


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
FreeToLove

Mesaje Mesaje : 161
Puncte Puncte : 1139
Reputatie Reputatie : 0
Data de inscriere Data de inscriere : 02/05/2011
Varsta Varsta : 22
Localizare Localizare : Nowhere ^^.

Vezi profilul utilizatorului http://lovetim3.blogspot.com/

Sus In jos

Sus


 :: REAL LIFE :: Literatura :: Creatii

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum