Despre fiintele fragile

Scris de **FreeToLove** Mar Mai 03, 2011 9:04 pm

Primele raze de soare l-au gasit dormind.El, bobocelul de toporas, dormea adunat cu genunchii la gura, in casuta sa verde-catifelata, nepasator la freamatul din jur.Atunci o raza de soare il imbratisa cu caldura si-l legana alintandu-l, iar ciocarlia se roti de trei ori deasupra lui si cu vraja cantecului il trezi.Toporasul simti cum petalele de catifea albastra se dau in laturi si el deschise incetisor ochii si privi cu uimire in jur.Mierlele, ametite de iubire, se strigau printre ramurile subtiri ale mestecenilor, iar ciocarlia tesea zorita panza stravezie de lumina a diminetii din fire de cantec si raze de soare.Pitigoii anuntau fericiti in dreapta si-n stanga: ,,Simt-a-vara! Simt-a-vara”Si dintr-un varf de plop, suparat ca nu-i bagat in seama, dumnealui se recomanda ceremonios, cu o voce de tenor.
-Cu-cu! Cu-cu! Cu-cu!
-Iuhuuu! Ce frumoasa e viata! Striga Toporasul, ridicandu-si mandru trupusorul subtirel.
Atunci, in dreapta, dandu-se huta pe un fir de iarba, aparu o fiinta mica, rotunda, imbracata in hainuta rosie cu buline negre.
-Tu cine esti? o intreba Toporasul
-Eu sunt Buburuza. Cum, nu ma cunosti? Si anul trecut am locuit aici!
-Dar eu abia m-am trezit la viata, raspunse, putin vinovat.
-Asa! Bine-ai venit printre noi! Ii ura luandu-si zborul, spre uimirea Toporasului care nu stia ca Buburuza are ascunse sub aripile de faianta niste aripioare de matase, stravezii si delicate, cu care poate sa se desprinda de pamant si sa zboare
Simtindu-si petalele deschise in adierea usoara a diminetii, Toporasul a crezut ca ar putea zbura si el.Se legana usor in dreapta si-n stanga, incercand sa-si faca vant, dar ramane dezamagit. Nu se putu desprinde dintre cele doua frunze care-i ocroteau trupusorul plapand. Trist, lasa capusorul in jos si atunci zari prin iarba o forfota si-un du-te-vino de neinteles.
-Suntem furnicile, ii lamuri una mai amabila.Suntem grabite. Avem multa treaba. In fiecare primavara trebuie sa facem curatenie in casa noastra, musuroiul de furnici. Aici ne crestem copii si strangem proviziile pentru iarna! Si cate si mai cate avem de facut! Adauga Furnica plecand grabita, sa le ajunga din urma pe celelalte.
Chiar atunci, un Fluture cu aripi pudrate se aseaza intre el si soare, intr-o atingere usoara ca o mangaiere si, pentru scurt timp, Toporasul vazu o multume de culori, randuindu-se in diferite forme care se schimbau in ochii lui uimiti dupa care Fluturasul se apleca de pe o parte pe alta.
-Nu pleca! Nu pleca! Striga Toporasul, cand Fluturasul aluneca gratios spre o alta floare. Nu pleca, se ruga dinnou. E atat de uimitor in lumea ta de culori.
Urmarind cu privirea zborul Fluturelui, Toporasul vazu cum peste fiecare zarzar si peste fiecare prun ori cires se coborase cate un clabuc urias de nor alb din petale de flori si din ele se revarsau valuri de arome ametitoare, dulci-amarui.
-Ce fumoasa e viata, striga inca o data, cu sufletul plin de minunea din jur.
Dar ia uite cine sa oprit langa el! Toporasul se cam lungi la fata, de frica.Era mare, mare, imbracat in haine gri cu dungi de catifea neagra pe spate, avea doua mustati, uriase si sub ele un fel de cleste, sau de foarfece scurte, cu care taia firisoarele subtiri de iarba. Uriasul, dupa ce-l privi cu doi ochi negri, bulbucati, intreba curios:
-Tu cine esti?
-Sunt toporasul, raspunse, stapanindu-si frica, dar tu, cine esti?
-Eu sunt croitorul, nu ma cunosti? Croiesc si cos toate hainutele florilor si dantelez pe margine toate frunzele copacilor . Sunt tare, tare ocupat, adauga si incepu sa taie grabit in dreapta si-n stanga matasea de iarba, de frunze si de flori.
Ocupat sa priveasca in jur, Toporasul nu observa ca soarele fusese acoperit de nori negri si un vant puternic veni dinspre munte.Speriat de moarte se apleca mult spre pamant, ascunzandu-se sub frunzele ce-i inconjurau tulpina si astepta. Vantul se invarteji d ecateva ori printre copaci, se pravali peste tufe si iarba stranind un val de frunze uscate ramase de anul trecut pe care le cara dupa el, pravalindu-le in vai. Apoi incepu sa ploua. Valuri de pasa se revarsau deasupra lui. Crezu ca va muri in curand. Dar, iti facu curaj, se sprijinii de un fir de iarba mai puternic decat el, isi tinu fruntea sus iar apa se scurse peste el si e lannga el, de era gata, gata sa-l smulga din pamant.. ! Dar ploaia trecu, norii alunecara la vale si-n urma lor cerul ramase curat, luminat si soarele aparu dinnou!
Fericit c-a scapat cu viata, Toporasul scoase capul dintre frunze si se incalzi la soare.Si, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat , totul reincepu: Buburuza se intoarse si incepu sa se legene pe firul de iarba, Croitorul se apuca imediat de lucru. Avea de carpit cateva rochite ale unor flori si cateva frunze rupte de ploaie. Furnicile trecura dinnou grabite iar dumnealui se recomanda naiv si insistent:
-Cu-cu! Cu-cu! Cu-cu!
Atunci, in pajistea cu flori sosi o fetita cu parul brunet si ochi negri, sclipitori, atat de sclipitori incat Toporasul isi zari chipul in ei, ca intr-o oglinda.
-Ce frumoasa e viata! Si ce frumos sunt eu! exclama fericit.